DE CE

Hotel ohma

Când găzduiești frumos, primești la rândul tău, numai frumos. Am deprins lecția de la locurile care ne îmbrățișează de fiecare dată când urcăm spre hotelul nostru – pădurea care ne conduce spre o intimitate tot mai evidentă, poiana interioară care se deschide spre apus, florile care odihnesc privirea pe la colțuri de grădini și terase.

Drept vecini – doar brazii cu poteci care se întind de cealaltă parte a drumului forestier până în centrul vechi la orașului Brașov sau, pentru cine se încumetă, până în vârful Cristianu Mare.

Simplitate. Adaptarea la peisaj. Aplecarea către frumos. Integrarea specificului local în arhitectură modernă. Aer tare de munte. Primiri calde de la ospitalierii noștri.

Hotel ohma – Casa Viorel trăiește, respiră și crește prin oamenii care aleg să îi treacă pragul.

hotel ohma

Tur video

E spectaculos la înălțime! Dar și la firul ierbii e frumos!

Ne-ai vizitat deja? Poate ai luat masa la restaurantul nostru sau ai savurat cafeaua de dimineață pe terasa camerei dintre brazi?
Părerea ta contează pentru noi și viitorii noștri oaspeți! Te invităm să împărtășești experiența ta pe canalele noastre de social media!

Acceptăm plata cu tichete de vacanță